„Moise a chemat pe toți bătrânii lui Israel, și le-a zis: „Duceți-vă de luați un miel pentru familiile voastre, și junghiați Paștele. Să luați apoi un mănunchi de isop, să-l muiați în sângele din strachină, și să ungeți pragul de sus și cei doi stâlpi ai ușii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineața. Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul, și va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi stâlpi ai ușii, Domnul va trece pe lângă ușă, și nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. Să păziți lucrul acesta ca o lege pentru voi și pentru copiii voștri în veac. Când veți intra în țara pe care v-o va da Domnul, după făgăduința Lui, să țineți acest obicei sfânt. Și când vă vor întreba copiii voștri: ,Ce însemnează obiceiul acesta?’ să răspundeți: ,Este jertfa de Paște în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, și ne-a scăpat casele noastre’”. Poporul s-a plecat, și s-a închinat până la pământ” (Exod 12:21-27).
Mielul pascal a fost un simbol special al Domnului nostru Isus Hristos. Nu ajungem la această concluzie doar din ideea generală că toate jertfele din vechime erau umbre ale uneia adevărate și reale, ci suntem asigurați în Noul Testament de faptul că „Hristos, Paștele noastre, a fost jertfit” (1 Cor. 5:7). Așa cum mielul pascal trebuia să fie fără cusur, tot așa a fost Domnul nostru, iar uciderea mielului și arderea lui în foc au fost simboluri ale morții și suferințelor lui Hristos. La vremea cuvenită, Domnul nostru a împlinit acel simbol, căci momentul răstignirii Lui a fost sărbătoarea Paștelui. Așa cum amprenta este răspunsul sau rezultatul unei ștampile, tot așa jertfa Domnului nostru corespunde tuturor lucrurilor din ceremonialul Paștelui. Îl vedem pe El scos dintre oameni și dus ca un miel la măcelărie. Vedem sângele Lui cum a curs și a fost vărsat. Îl vedem ars de focul patimilor. Prin credință, noi mâncăm din El, și dăm aromă acelei sărbători cu ierburile amare ale pocăinței. Noi Îl vedem pe Isus și mântuirea acolo unde ochiul carnal nu vede decât un miel măcelărit și un popor salvat de la moarte.
Duhul lui Dumnezeu pune un accent special în ceremonia Paștelui pe elementul stropirii sângelui. Lucrul față de care oamenii se încăpățânează să se împotrivească, constituie cu siguranță elementul de bază al revelației. Sângele mielului ales trebuia colectat într-un lighean, așa încât să nu se verse pe pământ, irosindu-se, și asta pentru că sângele lui Hristos este de cel mai mare preț. El a fost scurs în această cupă a sângelui, fiind stropit cu isop. Acea plantă avea să mențină sângele fluid, așa încât să poată fi stropit ușor. Apoi capul familiei mergea afară, stropind cu acest amestec de sânge și isop pragul de sus și cei doi stâlpi ai ușii, așa încât casa să fie însemnată cu aceste trei pete de sânge. Sângele nu trebuia stropit pe pragul de jos, căci este vai de acela care calcă în picioare sângele lui Hristos și care îl tratează ca pe un lucru necurat! Vai! Mă tem că mulți procedează în felul acesta în zilele noastre, nu doar dintre cei aflați în lume, ci și între cei care pretind că sunt creștini.
Mă voi strădui să vă aduc înainte următoarele două lucruri. În primul rând, voi vorbi despre importanța sângelui stropit, iar apoi ne vom îndrepta privirile către responsabilitatea legată de aceasta, anume faptul că cei ce sunt copii trebuie să fie învățați cu privire la sensul jertfei, așa încât, la rândul lor, să-și învețe copiii, și să păstreze vie memoria măreței eliberări făcută de Domnul.
Importanța sângelui jertfit
În primul rând, importanța atașată sângelui jertfirii este prezentată foarte clar. Accentul este pus pe jertfă, pentru ca toți oamenii să observe acest lucru.
Observați, mai întâi, că acesta a devenit și a rămas un semn național. Dacă ați fi traversat străzile din Memfis sau Ramses în noaptea Paștelui, ați fi putut să spuneți dintr-o singură privire care erau evrei și care egipteni. Nu era nevoie să plecați urechea la fereastră pentru a-i auzi pe oamenii care erau în case, în funcție de limba lor, și nici să așteptați până când cineva ieșea pe stradă așa încât să îi puteți vedea hainele. Era nevoie de un singur lucru, iar acesta era o călăuză suficientă: israelitul avea semnul sângelui pe ușa casei, pe când egipteanul nu. Observați că acesta a rămas marele element distinctiv dintre copiii lui Dumnezeu și copiii celui rău. Este adevărat, pe acest pământ nu există decât două denominații – Biserica și lumea, cei care sunt justificați în Isus Hristos și cei care sunt condamnați în păcatele lor. Acesta va rămâne pe veci semnul „adevăratului iudeu”: el a venit la sângele stropirii, care vorbește despre lucruri mai bune decât sângele lui Abel. Acela care a crezut în Fiul lui Dumnezeu, pe care L-a considerat singura jertfă acceptabilă pentru păcat, are mântuirea, pe când cel care nu crede în Hristos va muri în păcatele sale. Cei ce constituie adevăratul Israel își pun încrederea în jertfa oferită odată pentru păcat, aceasta fiind odihna lor, mângâierea lor și nădejdea lor. În ceea ce îi privește pe cei care nu își pun credința în jertfa ispășitoare, ei au respins astfel sfatul lui Dumnezeu și, astfel, și-au demonstrat adevăratul caracter și adevărata stare spirituală. Isus a spus: „Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți dintre oile Mele” (Ioan 10:26), iar lipsa credinței în acea vărsare a sângelui, fără de care nu există iertare de păcate, este semnul ce aduce condamnarea aceluia ce este străin de Dumnezeu. Să nu ne îndoim niciodată de acest lucru: „oricine o ia înainte, și nu rămâne în învățătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu” (2 Ioan 9). Cel care nu va accepta ispășirea pe care Dumnezeu i-o oferă trebuie să își poarte povara propriei nelegiuiri. Nimic mai drept și totuși nimic mai îngrozitor nu se poate petrece cu un astfel de om decât ca nelegiuirea lui să nu fie spălată prin jertfă. Nu mă interesează care ar putea fi neprihănirea pe care ai putea să o pretinzi, și nici felul în care îți imaginezi că te vei putea scuza înaintea lui Dumnezeu. Dacă Îl respingi pe Fiul Lui, El te va respinge pe tine. Dacă vii înaintea lui Dumnezeu fără sângele ispășitor, nu vei avea nici parte la moștenirea legământului și nu te vei număra printre cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu. Jertfa este un semn național pentru Israelul spiritual, iar acela care nu are acest semn distinctiv este un străin. El nu va avea parte de nicio moștenire printre cei ce sunt sfințiți, și nici nu Îl va vedea pe Domnul în slavă.
În al doilea rând, la fel cum acest lucru era un semn al apartenenței la poporul lui Dumnezeu, el a fost în același timp și o dovadă a mântuirii. În acea noapte, îngerul morții și-a deschis aripile și, pe măsură ce a traversat străzile Egiptului, i-a lovit pe toți, mari și mici, pe toți întâii născuți ai prinților și pe toți întâii născuți ai animalelor, așa încât în fiecare casă și în orice staul a existat un mort. Acolo unde el a văzut semnul sângelui, el nu a intrat pentru a lovi, însă în orice alt loc, răzbunarea Domnului a căzut peste cei rebeli. Cuvintele sunt remarcabile: „Domnul va trece pe lângă ușă, și nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească”. Ce anume a ținut sabia în teacă? Nimic altceva, decât pata aceea sângerie de pe ușă. Totuși, ți-aș atrage atenția în mod special la cuvintele folosite în versetul 23: „Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul, și va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi stâlpi ai ușii, Domnul va trece pe lângă ușă”. Ce cuvinte expresive! „Când El va vedea sângele”. A fi în măsură să privim la ispășire este un lucru care ne aduce mângâiere. În felul acesta, noi primim pace și suntem îndreptați către odihna sufletelor noastre. La urma urmei, marea motivație care stă în spatele mântuirii noastre este că Domnul însuși privește la ispășire și găsește plăcere în ea, de dragul neprihănirii Lui. În versetul 13, Îl auzim pe Domnul însuși spunând: „Eu voi vedea sângele, și voi trece pe lângă voi”.
Nu faptul că noi privim la sângele stropit este temelia mântuirii, ci faptul că Dumnezeu privește la el. Faptul că Dumnezeu a acceptat jertfa lui Hristos este garanția sigură a mântuirii acelora care primesc jertfa Lui. Fraților, când ochiul credinței este slab, când ochii sunt înecați într-un potop de lacrimi, când întunericul întristării vă împiedică vederea, totuși este bine să știți că Iehova vede sângele Fiului Său și vă scutește. În cel mai gros întuneric, când nu puteți vedea nimic, Domnul Dumnezeu totuși nu ratează să vadă în Isus acele lucruri în care El Își găsește plăcerea deplină, și prin care Legea Lui este împlinită. El nu-i va permite distrugătorului să se apropie de voi ca să vă rănească, pentru că El vede în Hristos acel lucru care satisface dreptatea Lui și care împlinește Legea și porunca necesară. Sângele este semnul mântuirii.
O, cel ce auzi acum aceste cuvinte, care ești vinovat și condamnat, dacă vei veni acum și îți vei pune credința în Isus Hristos, păcatele tale, care sunt multe, îți vor fi iertate și, drept răspuns, vei iubi mult, așa încât toate dorințele tale și toată mintea și inima ta se vor întoarce de la păcat la ascultare în har față de Dumnezeu.
Observați mai apoi că semnul sângelui a fost făcut pe cât de vizibil era posibil. Chiar dacă trebuiau să mănânce mielul pascal în tăcere, în familiile lor, israeliții nu au făcut un secret din această jertfă. Ei nu l-au pus ca semn distinctiv pe vreun perete din camerele interioare sau într-un loc unde puteau să îl acopere cu diverse lucruri, așa încât nimeni să nu-l poată vedea. Nu, ci ei au stropit sângele pe pragul de sus al casei și pe cele două praguri laterale, așa încât toți cei care treceau pe lângă casă să vadă că ea a fost marcată într-o modalitate specială, cu sânge. Poporul Domnului nu trebuia să se rușineze că avea sângele pus astfel în partea din față a locuințelor lor. Tot așa, cei care sunt mântuiți prin marea jertfă nu trebuie să trateze doctrina substituției ca și cum ar fi un crez neînsemnat, pentru a putea fi păstrat secret, nefiind propovăduit public. Moartea lui Isus în locul nostru nu constituie o răscumpărare de care să ne rușinăm în vreun loc. Indiferent cum ar putea să denumească acest lucru criticii noștri, fie că ei spun că este de modă veche sau învechit, noi nu trebuie să ne rușinăm să propovăduim această jertfă în cele patru vânturi, și să nu ne arătăm încrederea în ea. Acela care se rușinează de Hristos în această generație, și Hristos se va rușina de el când va veni în slava Tatălui Său și a tuturor îngerilor Lui sfinți. Există o teologie larg răspândită în lume care acceptă moartea lui Hristos atâta vreme cât este așezată într-un loc nedefinit în sistemul credinței, acel loc fiind cât mai în spate. Eu cred că ispășirea trebuie pusă în centru și în față, pentru că Mielul trebuie să stea în mijlocul scaunului de domnie.
Marele sacrificiu este locul adunării seminței celor aleși. Noi ne întâlnim la Cruce, așa cum fiecare familie din Israel se întâlnea în jurul mesei unde era așezat mielul, într-o casă însemnată cu sânge. În loc să privim la jertfa ispășitoare ca și cum ar fi amplasată undeva la o distanță mare, noi o descoperim în centrul Bisericii. Ba mai mult, iar ea constituie atât de mult centrul acela vital și esențial în orice privință, încât a o îndepărta câtuși de puțin înseamnă a zdrobi esența și inima Bisericii. O congregație care a respins jertfa lui Hristos nu este o biserică, ci o adunare de necredincioși. Putem spune pe bună dreptate despre Biserică faptul că „viața ei este în sânge”. Asemenea doctrinei îndreptățirii prin credință, cea a jertfei ispășitoare este acel lucru de care ține rămânerea în picioare sau căderea fiecărei biserici: ispășirea prin jertfa substitutivă a lui Hristos înseamnă viață spirituală, iar respingerea ei înseamnă moarte. De aceea, nu trebuie să ne rușinăm niciodată de acest adevăr atât de important, ci să-l facem cât mai clar cu putință. „Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1:18).
Mai mult, sângele stropit era nu doar vizibil, ci a fost îndrăgit foarte mult de beneficiarii lui prin faptul că ei și-au pus încrederea în el în cea mai clară manieră. După ce pragurile caselor au fost stropite, oamenii au intrat în casele lor, au închis ușile, și nu le-au mai deschis deloc până a doua zi de dimineață. Au fost ocupați în interiorul casei: trebuia ca mielul să fie pregătit, trebuiau preparate ierburile amare, trebuiau să-și îmbrace hainele și să fie pregătiți pentru marșul lor și așa mai departe. Totuși, toate aceste lucruri au fost săvârșite fără frică, chiar dacă știau că Nimicitorul era la lucru în jurul lor. Porunca Domnului a fost aceasta: „Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineața”. De ce să mergi pe stradă? Nu trebuie să vezi ce se întâmplă. A sosit miezul nopții. Auzi? Ascultă, acel strigăt înfricoșător! Auzi din nou acel urlet pătrunzător! Ce se întâmplă? Mama pune nerăbdător întrebarea: „Ce se întâmplă?” „S-a auzit un țipăt puternic în Egipt”. Evreii nu trebuiau să ia aminte la acel strigăt așa încât să încalce cuvântul divin care i-a așezat în interiorul caselor pentru o scurtă vreme, până când furtuna avea să treacă. Poate că persoanele cu o fire întrebătoare ar fi putut să își spună în acea noapte întunecată: „Ceva înfricoșător se întâmplă. Auziți acele strigăte! Ascultă pașii grăbiți ai oamenilor pe străzi, alergând încoace și încolo! Poate că se pune la cale o conspirație pentru a ne măcelări în mijlocul nopții”. „Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineața” a fost suficient pentru toți cei care au crezut cu adevărat. Ei se aflau în siguranță și cunoșteau acest lucru, așa că, asemenea puilor care se adăpostesc sub aripile mamei lor, ei au rămas în siguranță. Dragilor, să facem și noi același lucru! Haideți să cinstim sângele prețios al lui Hristos nu doar prin a vorbi despre el cu tot curajul înaintea altora, ci și prin a manifesta o încredere calmă și fericită în el pentru noi înșine. Haideți să ne odihnim având siguranță deplină. Crezi că Isus a murit pentru tine? Atunci rămâi în pace.
Observăm mai apoi că vărsarea sângelui mielului pascal trebuia să constituie un subiect de o perpetuă amintire. „Să păziți lucrul acesta ca o lege pentru voi și pentru copiii voștri în veac”. Atâta vreme cât Israelul avea să rămână un popor distinct, ei trebuiau să păzească sărbătoarea Paștelui. Atâta vreme cât există un singur creștin pe pământ, moartea jertfitoare a Domnului Isus trebuie păstrată în memorie. Nici trecerea anilor și nici avansul științei nu poate șterge memoria jertfei pascale din poporul Israel. Cu siguranță aceasta a fost o noapte care trebuia ținută minte, atunci când Domnul Și-a eliberat poporul de sub jugul de fier al Egiptului. Ea a fost o eliberare atât de minunată, însoțită de plăgile care au precedat-o și de minunea de la Marea Roșie, încât niciun eveniment nu putea să o depășească în interes și slavă. Dragilor, moartea Domnului nostru Isus Hristos trebuie proclamată și arătată prin noi până când El va veni. Niciun adevăr nu va putea fi descoperit vreodată care să poată pune în umbră moartea Lui jertfitoare. Orice lucru ar putea avea loc în lumea aceasta, chiar și atunci când Domnul va veni pe norii cerului, cântecul nostru va rămâne întotdeauna același: „A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său”. Chiar și în splendoarea domniei Sale fără sfârșit, El va rămâne „Mielul, așezat în mijlocul scaunului de domnie”. Fiind făcut jertfă pentru păcat, Hristos va fi întotdeauna subiectul strigătelor noastre de Aleluia: „căci ai fost junghiat”. În ceea ce ne privește, noi Îl auzim pe Domnul spunându-ne: „să păziți lucrul acesta ca o lege pentru voi și pentru copiii voștri în veac”, și așa vom face. „Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!” – aceasta este lauda și slava noastră. Alții pot să rătăcească oriunde doresc, dar noi vom rămâne cu El, Acela care a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn (Evrei 13:8; 1 Petru 2:24).
Dragi prieteni, observați mai apoi că, atunci când poporul a ajuns în țara în care n-a intrat vreodată nici măcar un egiptean, ei trebuiau să-și amintească în continuare de Paște. „Când veți intra în țara, pe care v-o va da Domnul, după făgăduința Lui, să țineți acest obicei sfânt”. Trebuia să fie păstrată memoria sângelui stropit și în țara unde curgea lapte și miere. Domnul nostru Isus Hristos nu ne cere pocăință doar în prima zi, ci în toate zilele vieților noastre. Noi ne amintim de El deopotrivă în mijlocul celor mai mari bucurii spirituale și în cele mai profunde perioade de încercare spirituală. Jertfa mielului pascal trebuia să fie celebrată atât în Canaan cât și în Egipt, iar jertfa pentru păcat are în vedere atât siguranța noastră deplină cât și nădejdea noastră tremurând. Tu și eu nu vom ajunge niciodată la o stare de har unde să ne descurcăm fără sângele care curăță păcatul.
Mai mult, fraților, vreau să observați cu atenție că această stropire a sângelui trebuia să fie o amintire atotpătrunzătoare. Observați acest gând: copiii Israelului nu puteau să iasă din casele lor și nu puteau să intre fără să-și amintească de sângele stropit. El era deasupra capetelor lor, așa că trebuiau să intre în casă pe sub el. El se afla la dreapta și la stânga, așa că erau înconjurați de el. Aproape că puteau să spună despre el: „Unde să mergem din prezența ta?” Fie că priveau la ușile lor sau la ușile vecinilor lor, vedeau același sânge stropit în trei locuri, și aceasta zi și noapte. Și asta nu era totul. Când doi evrei se căsătoreau și când se punea astfel temelia unei familii, exista o altă ceremonie de amintire. Tinerii căsătoriți aveau bucuria de a privi la întâiul lor născut, și apoi își aminteau că Domnul a spus: „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi-născut”. Atunci când un evreu explica acest lucru copilului său, îi spunea că, „prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; și, fiindcă Faraon se încăpățâna și nu voia să ne lase să plecăm, Domnul i-a omorât pe toți întâii-născuți din țara Egiptului, de la întâii-născuți ai oamenilor până la întâii-născuți ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi-născut de parte bărbătească, și răscumpăr pe orice întâi-născut dintre fiii mei” (Exod 13:14-15). Primii pași ai fiecărei familii din poporul evreu constituiau un moment al amintirii speciale a sângelui stropit.
Fraților, ar trebui să vedem totul în această lume prin lumina sau lentila răscumpărării, căci abia atunci vom vedea lucrurile drept. Este o mare diferență și o schimbare extraordinară să vezi providența din perspectiva meritului omenesc sau de la piciorul Crucii. Noi nu vedem nimic în culorile lui reale atâta vreme cât Isus nu este lumina noastră. Totul se vede în culori reale atunci când privești prin acea oglindă, prin acea oglindă de rubin a jertfei ispășitoare. Folosește acest telescop al Crucii, și vei vedea clar și în depărtare. Privește la păcătoși prin intermediul Crucii, la cei sfinți prin Cruce, la păcat prin Cruce, la bucuriile și întristările acestei lumi prin Cruce. Privește prin intermediul Crucii la Rai și Iad. Vei vedea clar sângele lui Hristos, sângele Paștelui, și vei învăța din toate acestea să prețuiești multă jertfa lui Hristos, să faci ca ea să fie totul pentru tine, căci Hristos este totul.
Dragilor, puteți vedea acum felul în care tot ceea ce s-a făcut a fost așa încât sângele mielului pascal să fie prețuit de către poporul pe care Dumnezeu l-a scos din Egipt. De aceea, și noi trebuie să facem totul ca să propovăduim și să punem mereu înaintea oamenilor învățătura prețioasă a jertfei ispășitoare a lui Hristos. El a fost făcut păcat pentru noi, deși El n-a cunoscut niciun păcat, pentru ca noi să fim făcuți neprihănirea lui Dumnezeu în El.
Porunca legată de Paști
Vom petrece acum câtva timp reamintindu-vă de porunca legată de rememorarea Paștelui. „Și când vă vor întreba copiii voștri: ,Ce însemnează obiceiul acesta?’ să răspundeți: ,Este jertfa de Paște în cinstea Domnului”. Curiozitatea ar trebui stârnită în mințile copiilor noștri. O, dacă am putea să îi determinăm să ne pună întrebări despre lucrurile lui Dumnezeu! Unii dintre ei sunt curioși de timpuriu cu privire la aceste lucruri, alții par să fie la fel de indiferenți precum sunt frații lor mai mari. Trebuie să avem în vedere amândouă atitudinile. Este bine să le explicăm copiilor despre rânduiala Cinei Domnului, căci aceasta prezintă moartea lui Hristos ca un simbol. Eu regret că sunt situații când copiii nu asistă prea des la această rânduială. Botezul și Cina Domnului ar trebui puse înaintea ochilor acestei generații care crește, așa încât ei să ne poate întreba: „Ce înțeles au acestea?” Cina Domnului este o predică perenă a Evangheliei, căci ea ne îndreaptă în principal către jertfa pentru păcat. Ai putea să nu predici în mod articulat doctrina ispășirii de la amvon, dar ea va trăi întotdeauna în biserică prin Cina Domnului. Nu poți să explici acea pâine frântă și acel pahar plin cu rodul viței, fără să face referire la moartea ispășitoare a Domnului nostru. Nu poți explica „părtășia în sângele lui Hristos” fără a aduce în discuție, într-o formă sau alta, moartea lui Isus în locul nostru. De aceea, lăsați-i pe copii să vadă Cina Domnului, și lăsați-i să audă în cuvinte cât mai clare ce ilustrează ea. Dacă nu pe Cina Domnului, căci nu aceasta este jertfa, ci doar umbra acelei realități glorioase, atunci insistați mult și des în prezența lor pe suferințele și moartea Răscumpărătorului nostru. Faceți-i să se gândească la Ghetsimani și la Golgota (Ioan 19:13), și învățați-i să cânte în versete clare despre Acela care Și-a dat viața pentru noi. Spuneți-le cine a fost Cel care a suferit și de ce. Da, chiar dacă imnul este mai puțin pe gusturile mele în anumite modalități de exprimare ale lui, mi-aș dori să văd copiii noștri cântând,
„Pe un deal departe,
În afara zidurilor cetății”.
Mi-aș dori ca ei să învețe versuri ca acestea:
„El a știut cât de răi am fost,
Și că Tatăl trebuie să pedepsească păcatul;
Așa că, plin de milă, Isus a spus,
Că El va purta pedeapsa în locul nostru”.
Iar când atenția lor este atrasă de cel mai bun dintre toate subiectele din lume, haideți să fim gata să le explicăm acel mare schimb prin care Dumnezeu este drept și totuși păcătoșii sunt îndreptățiți. Copiii pot să înțeleagă bine doctrina jertfei ispășitoare. Ea a fost gândită pentru a fi o Evanghelie chiar și pentru cei mai mici. Evanghelia substituției este simplă, deși este tainică. N-ar trebui să fim mulțumiți și liniștiți decât atunci când micuții noștri cunosc și își pun încrederea în jertfa încheiată pe cruce. Acesta este aspectul esențial al cunoașterii și cheia tuturor celorlalte învățături spirituale. Fie ca ai noștri dragi copilași să cunoască crucea și vor începe bine viața. Fie ca ei să înțeleagă acest lucru, și vor avea o temelie bine așezată.
Trebuie ca voi, părinții, să vă învățați copiii despre nevoia lor după un Mântuitor. Nu trebuie să abandonați această responsabilitate necesară. Nu vă flatați copiii cu gunoaiele amăgitoare care pretind că natura lor ar fi bună și n-are nevoie decât să fie dezvoltată. Spuneți-le că trebuie să fie născuți din nou. Nu-i tulburați cu lucruri imaginate spre inocența lor, ci arătați-le păcatele lor. Vorbiți-le despre păcatele copilăriei, către care ei sunt înclinați, și rugați pe Duhul Sfânt să lucreze convingerea în inima și conștiințele lor. Tratați-i pe cei tineri în același fel în care îi tratați pe cei bătrâni. Fiți profunzi și onești cu ei. Religia superficială nu este bună nici pentru tineri și nici pentru bătrâni. Acești băieți și aceste fetițe au nevoie de iertare prin sângele prețios la fel cum avem noi toți ceilalți. Nu ezitați să-i spuneți copilului despre starea lui de pierzare. Altfel, el nu va dori remediul. Spuneți-i de asemenea despre pedeapsa păcatului și avertizați-l de grozăvia acesteia. Fiți blânzi, dar spuneți adevărul. Nu ascundeți nimic dinaintea păcătosului tânăr în ceea ce privește adevărul spiritual, oricât de îngrozitor ar putea fi acesta. Acum, când el ajunge la anii responsabilității, dacă nu va crede în Hristos, îi va fi rău în ziua de apoi. Puneți înaintea lui scaunul de judecată și reamintiți-i că va trebui să dea socoteală pentru lucrurile făcute în trup. Străduiți-vă să îi stârniți conștiința și rugați-L pe Dumnezeu ca Duhul Sfânt să lucreze prin voi așa încât inima copilului să se înmoaie și mintea lui să conștientizeze nevoia măreței mântuiri.
Copiii trebuie să învețe doctrina Crucii așa încât să găsească imediat mântuirea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că, la școala noastră duminicală, noi credem în mântuirea copiilor de la această vârstă. A fost bucuria mea să văd adeseori băieți și fete care au venit aici pentru a-și mărturisi credința în Hristos! Apoi aș vrea să spun că cei mai buni convertiți, cei mai clar convertiți și cei mai buni credincioși pe care i-am avut vreodată au fost cei tineri. În loc să descopăr în ei vreo deficiență în felul în care ei cunosc Cuvântul lui Dumnezeu și doctrinele harului, în mod uzual i-am descoperit având cunoștințe deosebite privitoare la adevărurile cardinale despre Hristos. Mulți dintre acești copii dragi au fost în măsură să vorbească despre lucrurile lui Dumnezeu cu o mare plăcere izvorâtă din inimă și cu forța înțelepciunii. Mergeți înainte, dragi învățători, și să aveți credința că Dumnezeu îi va mântui pe copiii voștri. Nu vă lăsați mulțumiți doar să semănați principii în inimile lor care ar putea să se dezvolte în anii ulteriori, ci lucrați având în vedere convertirea lor imediată. Așteptați-vă să vedeți roade în copiii voștri chiar de la vârsta copilăriei. Rugați-vă pentru ei așa încât să nu alerge în această lume și să cadă în relele atâtor păcate, după care să se întoarcă la Bunul Păstor cu oasele frânte. Rugați-vă ca, prin harul bogat al lui Dumnezeu, ei să fie păziți de căile distrugătorului, și să crească în turma lui Hristos, mai întâi ca mielușei ai Lui și apoi ca oi ale Sale.
Sunt sigur de un lucru, anume că, dacă îi învățăm pe copii doctrina ispășirii în termenii cei mai clari, le vom face un mare bine. Eu sper uneori că Dumnezeu va revigora Biserica Lui și îi va restaura acea credință veche printr-o lucrare plină de har desfășurată printre copii. Dacă Dumnezeu va găsi plăcere să aducă în bisericile noastre un număr mare de tineri, oare cum va influența acest lucru la subțierea sângelui leneș al somnoroșilor din biserică! Copiii creștini vor ține casa vie. O, dacă am avea mai mulți dintre aceștia! Dacă Domnul ne va ajuta să-i învățăm pe copii, ne vom învăța pe noi înșine. Nu există nicio modalitate de învățare mai bună decât să îi înveți pe alții, și nu vei ști niciodată un lucru suficient de bine până când îl vei transmite altuia. Nu vei cunoaște în profunzime niciun adevăr decât în clipa în care îl vei putea așterne înaintea ochilor unui copil, așa încât să îl poată înțelege. Atunci când vei încerca să faci un copilaș să înțeleagă doctrina ispășirii, vei căpăta o perspectivă mai clară a acesteia pentru tine, iar acesta este motivul pentru care vă încurajez la această practică sfântă.
Ce manifestare a îndurării vom trăi atunci când copiii noștri vor fi bine înrădăcinați în doctrina răscumpărării prin Hristos! Dacă ei sunt avertizați împotriva evangheliilor false ale acestui veac rău și dacă sunt învățați să se odihnească pe stânca veșnică a lucrării încheiate a lui Hristos, putem spera să avem o generație după noi care va păstra credința și le va fi mai bine decât părinților lor… Unii le vorbesc copiilor lor, cerându-le să fie băieți și fete buni, și așa mai departe. Altfel spus, ei le predică Legea copiilor, în timp ce adulților le vor predica Evanghelia! Este oare cinstit acest lucru? Este înțelept? Copiii au nevoie de Evanghelie, de întreaga Evanghelie, Evanghelia nediluată și neciuntită. Ei trebuie să aibă parte de Evanghelie și, dacă sunt învățați de Duhul lui Dumnezeu, vor fi la fel de capabili să o primească asemenea adulților. Învățați-i pe cei mici că Isus a murit, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu… Luați-vă curaj, frați și surori, căci Dumnezeul care a mântuit atât de mulți dintre copiii voștri îi va mântui pe mulți alții, și vom avea o mare bucurie în această biserică atunci când vom vedea sute de copii venind la Hristos. Dumnezeu să împlinească acest lucru, pentru gloria Numelui Său! Amin!
Fragment din predica „Sângele stropirii și copiii”.