„Vremea s-a scurtat” (1 Cor. 7:29).
Timpul este scurt. Acest lucru ne inspiră. Ar trebui să ne aprindă de zel pentru acțiune imediată. Soarele aleargă înainte, iar clepsidra se golește. „Acum este vremea potrivită” (2 Cor. 6:2). Cei care Îl iubesc pe Domnul să fie prompți. Timpul pentru a face faptele pe care trebuie să le faci sau să le lași nefăcute zboară repede. Nu-ți zice în sinea ta: „voi face asta mai târziu”. Fă acum acel lucru. Te așteaptă și alte îndatoriri, iar timpul alocat pentru toate este scurt. Sunt copii tăi neconvertiți? Roagă-te chiar în seara asta cu ei. Nu lăsa să vină ziua de mâine fără să-ți pui brațele în jurul lor, îngenunchind alături de ei și rugându-te fierbinte ca Dumnezeu să le mântuiască sufletele. Aceasta este lucrarea Împăratului, și ea cere să fie făcută degrabă. „Vremea s-a scurtat” pentru ceilalți oameni după cum s-a scurtat și pentru tine.
Un iubit frate mi-a spus acum o săptămână sau două că un om care lucra pentru el aducea la el lucrurile după ce încheia să le facă, iar acest frate se gândea de fiecare dată să-i vorbească data viitoare acelui om despre sufletul lui. Totuși, când acel angajat venea, afacerea îi acapara atenția patronului, iar angajatul lui pleca înapoi la lucru. Fratele nu știa precis de ce, dar se simțea străpuns în conștiința lui și se hotăra ca data viitoare să îl întrebe pe angajatul lui de lucrurile veșnice, numai că totul a fost prea târziu. În loc ca acel angajat să se întoarcă, la un moment dat un mesager i-a trimis patronului vestea că angajatul lui murise. Uluit de acea veste, fratele nostru n-a putut găsi nicio mângâiere în regretele lui, deși și-a plâns starea ca unul care nu putea să se ierte pe sine pentru sutele de oportunități irosite. O, dacă te-ar constrânge aceasta să Îl slujești acum pe Domnul! De fiecare dată când ceasul ticăie, pare că el spune: „Acum”. Timpul este atât de scurt și chestiunea atât de urgentă. Nu aștepta, tinere, să Îl predici pe Hristos doar după ce vei avea mai multă învățătură. Începe de acum! Tu, cel care vrei să faci ceva pentru săracii din oraș după ce vei acumula mai mulți bani, cheltuie-ți ce ai acum, și ajută-i acum. Tu, cel care vrei să lași moștenire o avere mare pentru organizațiile de binefacere, nu amâna; pune-ți chiar acum planul în aplicare. Folosește de îndată capitalul pe care îl ai. Fă-ți o bucurie și o mângâiere dăruind chiar tu din el. Acum este momentul potrivit să pui în aplicare planul tău bun. Înainte ca să fii mântuit, mesajul pe care l-am avut pentru tine era acesta: „O! De ai asculta azi glasul Lui! Nu-ți împietri inima” (Ps. 95:7-8). Acum, că ești mântuit, mesajul meu pentru tine este acesta: „Ascultă azi glasul Lui și slujește-L pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima, cu toată mintea, cu tot sufletul și cu toată puterea ta”. „Vremea s-a scurtat”, așa că folosește-o cât poți de bine.
„Vremea s-a scurtat”. Vreau ca această propoziție să sune tot mai tare în urechile tale, ca să te poată inspira să te rogi pentru convertiri imediate. Am întâlnit mulți oameni care speră să fie convertiți cândva, dar nu acum. Oare o astfel de amânare nu este periculoasă? Îndrăznește vreunul să își asume riscul de a rămâne încăpățânat în necredință chiar și un ceas? Poți suporta gândul de a rămâne lună de lună în pericolul pierzării sufletului tău? Oare nu înseamnă asta că Îl ispitești pe Domnul și că stârnești mânia Celui Preaînalt? O, dragul meu, în timp ce tu te flatezi cu ideea unui viitor plăcut, îți amăgești inima cu o presupunere ticăloasă! Noi vrem să fii convertit, astfel că niciun moment nu este mai potrivit pentru convertire decât clipa de față. Abandonează-ți imediat păcatul. Nu te întoarce la deșertăciuni nici măcar o clipă în plus. Crede în Domnul Isus Hristos și strânge fără amânare la piept făgăduința vieții. Se poate să nu mai vezi niciodată ziua de mâine sau să mai poți nutri dorința care te curtează acum. Iată rugăciunea noastră: noi vrem să fii adus în turma lui Hristos chiar în acest ceas.
Apoi, dacă vedem că „vremea s-a scurtat”, să suportăm cu răbdare relele care ne tulbură. Oare suntem foarte săraci? „Vremea s-a scurtat”. Oare frigul aspru trece prin zdrențele noastre? „Vremea s-a scurtat”. Oare boala își devorează prada mușcând din trupurile noastre firave? „Vremea s-a scurtat”. Oare suntem tratați urât de semenii noștri? Oare prietenii ne lovesc și vecinii ne batjocoresc? „Vremea s-a scurtat”. Oare trebuie să suportăm purtarea rea a unei lumi lipsită de generozitate? „Vremea s-a scurtat”. Oare batjocurile crude ne testează caracterul? „Vremea s-a scurtat”. Noi călătorim cu viteza expresului și vom trece în curând dincolo de toate incidentele și accidentele care ne necăjesc și ne distrag. În timp ce mergem spre casa Tatălui nostru, distanța scade, iar noi începem să vedem cetatea celor binecuvântați, „casa noastră de dincolo”. Este inutil să cârtim sau să ne plângem; de ce să te necăjești de ce vei face într-o lună sau două? Ai putea să nici nu mai fii printre noi, ci să fii în Cer. Ochii tăi Îl vor vedea „pe Împărat în strălucirea Lui” și vei „privi țara în toată întinderea ei” (Isaia 33:17).
Răutățile celor lumești pot veni asupra noastră, cei care am mărturisit că suntem „străini și călători pe pământ” (Evrei 11:13). „Vremea s-a scurtat” pentru a mai acumula avuții în sfera terestră. De aceea, haideți să nu iubim prea mult nimic de aici, din lumea de jos. „Căci noi n-am adus nimic în lume, și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea” (1 Tim. 6:7). Privește peste ogoarele tale late, dar adu-ți aminte că nu vei putea să umbli peste ele prea mult timp. Privește peste holdele tale bogate, dar ține minte că, nu după mult timp, un altul va culege profitul de pe acele câmpuri. Socotește-ți aurul și argintul, dar să nu uiți că, la fel de lacom cum este căutată, bogăția nu îți va da imunitate în fața bolii și a întristării, nici nu îți va garanta bunăstarea când vei fi chemat să îți părăsești cortul fragil. Încrede-te în Dumnezeul cel viu. Iubește-L pe Domnul și lasă ca lucrurile veșnice să îți cuprindă gândurile și să îți atragă dorințele. „Vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta, pentru ca cei ce au neveste, să fie ca și cum n-ar avea; cei ce plâng, ca și cum n-ar plânge; cei ce se bucură ca și cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca și cum n-ar stăpâni; cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece” (1 Cor. 7:29-31).
Sunt oare acestea niște gânduri triste? Nu, dragi frați, realitatea că „vremea s-a scurtat” ar trebui să ne inspire pe noi, cei din casa credinței, umplându-ne de cele mai bucuroase așteptări. Crezi cu adevărat în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos? Crezi cu adevărat că ești sortit să porți pe cap o cunună a vieții care nu se veștejește? Crezi cu adevărat că picioarele tale, îmbrăcate în sandale argintii, vor călca pe străzi de aur curat? Crezi cu adevărat că mâinile tale vor culege roade cerești din acei pomi ale căror frunze nu se pot veșteji niciodată, și că te vei așeza pe paturile înmiresmate din grădinile celor binecuvântați? Crezi că ochii tăi Îl vor vedea în acea zi pe Împăratul, când El va veni în slava Sa, și că oasele tale vor învia din mormânt, iar trupul tău va fi înzestrat cu o existență incoruptibilă? „Da”, spui tu, „cred acest lucru și îl cred fierbinte”. Ei bine, deci, îmi doresc să îți dai seama că aceste lucruri sunt atât de aproape de tine, încât să trăiești cu așteptarea împlinirii lor. Cine ar plânge și s-ar tulbura de necazurile trecătoare ale unei zile, când vede Cerurile deschise și când privește la mâna care îl cheamă, auzind glasul Celui care îl cheamă? O, ce bine ar fi dacă strălucirea Cerului ar curge ca un torent în sufletul tău, până ce vei uita de întunericul de pe cale! O, ce bine ar fi dacă ai simți briza care adie de pe acești munți dumnezeiești! O, ce bine ar fi dacă ai fi înviorat de stropii oceanului puternic al Cerului! O, dacă ai fi împrospătat de muzica acelor clopoței ai Raiului, care cântă ca niște zurgălăi! Ți-ai înteți pasul către odihna care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu, fiind însuflețit de ardoare sacră și de curaj neînfricat. Dar „nu tot așa este cu cei răi” (Ps. 1:4). Lor trebuie să mă adresez prin ultimele mele cuvinte: „Vremea s-a scurtat”.
Acest lucru ne alarmează în ceea ce îi privește, și bine face că ne alarmează. Vreau să trag clopotul. Este un clopot înfricoșător pe care trebuie să îl trag pentru omul neconvertit, pentru care viața a fost o bucurie, căci a prosperat în această lume. Tu ai avut succes în lucrurile către care ți-ai îndreptat inima. Ai închiriat locuința după care ai tânjit atât de mult. Și sigur că este un loc deosebit, dar ai stat în ea doi sau trei ani! Crezi că eu m-aș fi căznit pentru atâția ani? Nu, n-aș fi umblat după ea nici dacă mi-ar fi fost închiriată pe 999 de ani. Eu nu m-aș mulțumi decât să fiu proprietar! Am zis doi sau trei ani? Nu, nu există om sub soare care să îți garanteze că vei putea locui acolo vreme de trei săptămâni. „Vremea s-a scurtat”. Coboară pe bulevard, umblă în jurul parcului, privește în vechea casă boierească feudală1 , dar „vremea s-a scurtat”, s-a scurtat foarte mult, iar stăpânirea ta asupra averii tale este foarte limitată. Ți-ai atins obiectivul, ai intrat în posesia proprietății, dar ce urmează? Ei bine, îți scrii testamentul, căci este un lucru urgent. „Vremea s-a scurtat”. Dar ce n-ai făcut? N-ai crezut în Hristos; n-ai primit Evanghelia; n-ai găsit mântuirea; nu ai apucat viața veșnică; nu ai o nădejde care să îți dea pace când te vor lăsa puterile și când te vei chinui să îți tragi suflarea. Cât de puține oportunități îți rămân! Unii dintre voi ați auzit predicarea mea cât timp am fost în oraș. Mă întreb cât timp mă vei mai auzi, și totuși să rămâi nemântuit. Va veni negreșit rândul tău să mori. Te îmbolnăvești puțin, suferința ta neînsemnată nu pare să cedeze la tratament, simptomele cresc în gravitate, boala este periculoasă și moartea ta devine încă iminentă. Durerea te paralizează, iar groaza te distrage. Familia și prietenii tăi se uită la tine cu o milă neajutorată. Medicul te lasă consternat. Tu trimiți după preot sau paroh, dar ce pot face aceștia pentru tine dacă tu nu crezi în Isus? Totul s-a terminat, este ultima ta zvâcnire de viață! Apoi imaginează-te așa cum vei fi – un suflet pierdut, implorând un strop de apă ca să-ți răcorești limba! Aceea va fi soarta ta, biet păcătos, dacă nu te pocăiești. Gândește-te, dragul meu, că nu mai este decât un pas între tine și moarte, un mic pas între tine și Iad, dacă nu crezi în Isus. Îți mai închipui că vei avea timp suficient pentru aceasta? Te implor, nu hrăni în tine un gând atât de zadarnic. Se poate să mă suspectezi de exagerare, dar într-un caz ca al tău, nu îmi permit să fac așa ceva. Timpul aleargă iuta înainte, dar în tăcere. În timp ce eu vorbesc acum, minutele trec, ora se duce în curând, și ziua este aproape gata. De aceea, te implor prin Duhul în veci binecuvântat să iei acum aminte la avertisment: scapă de păcat! Ieși de pe calea cea lată care duce la pierzare! Crede în Isus! Apucă viața veșnică! Fie ca Duhul lui Dumnezeu să te trezească! Fie ca aceste cuvinte să devină o binecuvântare pentru tine! Ar fi trebuit exprimate cu mai multă forță, dacă aș ști cum să fac asta. Te îndemn din tot sufletul meu, căci știu că interesele tale veșnice sunt în pericol iminent. Fie ca Dumnezeu să facă așa încât să nu mai amâni, ca nu cumva să amâni prea mult și să pieri în amânarea ta! „Vremea s-a scurtat”.
În scurt timp o mare mulțime de oameni se va strânge pe străzi. Cred că îi pot auzi deja pe unii întrebând: „Ce așteaptă toți acești oameni?” „Nu știi? Azi îl înmormântează pe cutare”. „Cine este acel om?” „Este Spurgeon”. „Ce? Omul acela care predica la Tabernacol?” „Da, îl îngroapă azi”.
Acest lucru se va petrece foarte curând, și când vei vedea cosciugul meu dus la mormântul tăcerii, mi-ar plăcea ca voi toți, convertiți sau nu, să fiți nevoiți să spuneți: „El ne-a îndemnat cu tot zelul, printr-o exprimare simplă și clară, să nu amânăm să ne gândim serios la lucrurile veșnice. El ne-a îndemnat să privim la Hristos. El a plecat acum, așa că, dacă pierim, sângele nostru nu este la ușa casei lui”. Fie ca Dumnezeu să-ți dea harul să nu fii nevoit să suporți ocara amară a propriei tale conștiințe! Dar, întrucât eu știu că „vremea s-a scurtat”, vă voi îndemna constant, câtă vreme voi fi aici. Și mă rog ca Domnul să binecuvânteze Cuvântul de fiecare dată când îl voi propovădui de la acest amvon. O, ce bine ar fi dacă unele suflete ar fi mântuite, pentru ca Isus Hristos să fie proslăvit, Satana să fie învins, iar Raiul să fie umplut de oameni mântuiți.
Fragment dintr-o predică publicată pe 10 decembrie 1903, rostită de Spurgeon mai demult la Metropolitan Tabernacle, Newington.
Note bibliografice și explicative
(1) feudală – în Evul Mediu, feudele erau terenuri sau proprietăți date în arendă.